Atunci când ai o casă sau o pensiune în mediul rural, unde nu există un sistem de canalizare la care să te branşezi pentru evacuarea apei reziduale din gospodarie, cea mai bună soluţie este să se instaleze fose septice. Totuşi, la fel ca şi în cazul oricărui alt tip de echipament, pot să apară situaţii neprevăzute în timpul montajului sau o dată cu trecerea timpului. Este un sistem care se utilizează zilnic şi are nevoie de o întreţinere periodică.
Tipuri de probleme care pot apărea la fose septice
Este important să cunoşti care sunt tipurile de probleme cu care te poţi confrunta pentru a te asigura că vei putea să le identifici şi să le repari din timp pentru a evita agravarea lor. În primul rând, pot apărea probleme cauzate de tipul solului. Aceste fose septice nu pot să fie amplasate pe orice tip de teren, mai ales dacă sunt stâncoase sau argiloase. Atunci când plouă se pot forma bălţi care stagnează şi devine ineficient să instalezi un astfel de sistem.
O altă problemă frecvent întâlnită la fose septice este aceea că drenajul poate să se înfunde după o perioadă mai îndelungată de utilizare. Chiar şi atunci când foloseşti solvent de dizolvare nu este indicat să arunci grăsimi şi uleiuri în fosa septică deoarece pot bloca ţevile sau pot afecta pânzele de apă freatică. Se recomandă ca o dată la 1 – 3 ani să se verifice starea şi funcţionalitatea fosei pentru a depista eventualele probleme.
Alt advertorial SEO : Fosa septică ideală locuinței tale
Mai poate să apară situaţia în care pătrunde un volum foarte mare de apă în fose septice iar atunci echipamentul este suprasolicitat iar timpul de decantare a solidelor este redus. Din această cauză este posibil ca unele materii solide să ajungă în câmpul de drenaj iar fosa să nu filtreze şi să trateze apa corect.
Apelează la profesionişti pentru a te bucura de lucrări de calitate
Pentru evitarea acestor probleme este recomandat să apelezi întotdeauna la profesionişti deoarece contează foarte mult şi calitatea montajului. Un specialist în domeniu va putea aprecia mult mai bine dacă aceste fose septice se pot instala în anumite zone sau dacă este nevoie să se aleagă o altă zonă. Întreaga lucrare se realizează urmând o proiectare minuţioasă în care sunt prevăzute toate aspectele care ţin de fose septice.
Dacă ai nevoie de specialişti în domeniu care să îţi ofere lucrări de calitate şi să eviţi problemele în ceea ce priveşte utilizarea unei fose septice atunci solicită chiar azi o ofertă personalizată accesând website-ul www.ecowalburg.ro.
Următorul advertorial : Covoraşe auto – modele din cauciuc sau din mochetă?
Despre autor