Mașini în rate – variante de achiziționare astăzi

debrandseo

Mașini în rate – variante de achiziționare astăzi

Oricine deține un permis de conducere, dorește la un moment dat, să-și cumpere mașini în rate fie că este nouă sau second hand, însă pentru mulți dintre noi, posibilitatea achiziționării unui autoturism nou nu este o opțiune la îndemâna, de aceea ne orientăm către cele second hand, și chiar și așa, nu reușim cu tot numerarul odată. Din fericire există opțiuni acum, de ceva ani, și la noi în țară, diverse programe de finanțare adresate celor care vor să își cumpere mașini în rate.

La dispoziția clienților, se vine în sprijin cu două variante de creditare cu sau fără avans, prin băncile de pe piață. De obicei, dosarul de credit se aprobă în cel mult 48 de ore, în funcție de firma de unde cumperi mașina, și poți beneficia de dobândă preferențială. În unele cazuri dosarul poate fi aprobat și online.

Vânzările de mașini second-hand nu mai sunt la același nivel ca în anii trecuți, cauzele fiind multiple, de aceea dealerii auto vin cu tot felul de avantaje pentru a crește aceste vânzări. Dar încet, încet piața își revine, unul dintre motive fiind și eliminarea diverselor suprataxări.

Mașini în rate – alege chiar acum RateAutoSh

Este adevărat că în țara noastră au intrat și multe mașini rulate neconforme, iar oamenii care le-au achiziționat au devenit sceptici. Există însă și societăți serioase, care se respectă, și care au avut mereu în portofoliu mașini de calitate, de aceea rezistă în piață.

RateAutoSh este unul dintre dealerii serioși de pe piață. Toate mașinile sunt verificate minuțios, atat estetic cât și mecanic, înainte de a fi puse în vânzare. Ne asigurăm că toate actele sunt corecte și fără probleme pentru ca fiecare client să rămână plăcut surprins în urma colaborării. 

Mai mult de atât, au venit și cu ceva în plus, și anume cu posibilitatea de a achiziționa mașini în rate fără dobândă.

Despre autor

brandseo administrator

Lasă un răspuns

hosting romania web hosting gazduire web domenii web servere dedicate server vps vape reincarcabil vape tigari electronice magazin tigari electronice